21 decembrie 2011

Prin fotografie nu se povestește, se arată!

Mă numesc Țăbârnac Adriana, am 17 ani și sînt pasionată de fotografie; sînt elevă la liceul Grup școlar Economic Administrativ. Sînt o fire socialbilă, responsabilă, cu multă ambiție, dornică de noi colaborări și noi provocări.
Totul a început într-o frumoasă iarnă a anului 2007, cînd ‘’moșul’’ mi-a făcut cadou un aparat bun, pe vremea respectivă. Simpla joacă s-a transformat, apoi, într-o curiozitate spre a cunoaște cît mai multe în acest domeniu.
Una dintre persoanele care m-a inițiat în fotografie, iar mai recent în video, este tatăl meu, Adrian, care lucrează în breaslă de mai mult timp, dînsul oferindu-mi șansa de a intra într-o nouă provocare, în ultimii ani ocupîndu-mă de montaj video și foto.
Așa cum lăutarul cîntă, o vreme, după ureche, așa și eu am făcut fotografie. După puțin timp, am urmat cursurile de fotografie la Palatul copiilor din Piatra Neamț, unde doamna Cristina Petrariu mi-a fost un foarte bun profesor, ajutîndu-mă să-mi descopăr mai bine acest talent și să șlefuiesc calitățile mele. Cu ajutorul ei, am participat și la multe concursuri, obținînd rezultate bune, ce m-au stimulat pe parcurs.
Prin fotografie pot opri timpul, imortalizînd frumosul în tot ceea ce ne înconjoară și pe care, în graba noastra înspre nicăieri, ... îl ignorăm deseori.
Prin intermediul fotografiei comunic emoțiile stîrnite de un subiect și expun perspective, din punctul meu de vedere.
După cel de-al doilea compact Fuji, am reușit să muncesc la diferite evenimente și să îmi permit un dslr, momentan Canon 500d. Natura a fost și va ramîne tema mea favorită, însă anul acesta mă specializez pe portrete, Weddings și fashion. În ultimul timp, colaborez cu Ansamblul Datina Străbună Negulești, condus de părintele Mocănașu Lucian, mergînd cu dînșii la spectacole. Momentan, această pasiune o păstrez ca și hobby, urmînd ca, după ce voi termina liceul, să urmez o facultate în domeniu.














2 comentarii:

  1. Am citit cu mare interes articolul tau si pot spune ca ai talent. Mult succes in continuare iti uram de peste ocean. Curajul si determinarea iti vor fi de mare ajutor in ceia ce ti-ai propus sa faci. Mi-au placut fotografiiile facute de tine si faptul ca ai surprins atit splendoarea naturii cat si traditia romaneasca.
    A.O.

    RăspundețiȘtergere
  2. Adriana JOS PALARIA...pasiunea ta pt fotografie e minunata...si tot ce faci prinde viata sub obiectivul tau...sunt o mare admiratoare a tot ce faci...mai ales fiind departe de casa de vreo 9ani privesc cu placere si nostalgie tot ceea ce tu ne arati pri fotografiile tale...locurile natale...oameni dragi...traditiile noastre minunate...si ne alini dorul..

    RăspundețiȘtergere

free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector