21 decembrie 2011

Plugușorul

La multi ani 2012!
De cînd seara s-a-nserat,
Pluguşor ca al nostru
N-a mai umblat,
Aşa mîndru, luminat,
Cu birja din lemn de brad,
Cu grindeiul procopsit,
De buni meşteri făurit,
De feciorul catargiului,
Scos din fundul pămîntului.
Cu pila îl pilea
Cu ciocanu-l coicănea,
El tot mai mîndru se-nchina.
HĂI, HĂI!

Şi-a plecat la cîmp bogat,
Unde-i bine de arat,
De arat şi semănat,
În lungiş şi-n curmeziş,
Cît cu ochii cuprinzi;
Grîu de vară, cu negară,
Deie Domnul să răsară
Pînă-n seară!
Grîu mărunt, fără năut,
A dat Domnul, s-a făcut,
De cînd sînt, n-am mai văzut.
HĂI, HĂI!

Iar jupînul-gazdă
Se duse la lună, la săptămînă,
Să vadă grîul de-i frumos;
Era în spice ca vrabia,
În pai, ca trestia.
Badea din şa s-a plecat,
Trei spice-n palmă a frecat,
La vrăbii le-a arătat,
Vrăbiile s-au minunat
Că grîu-i bun de secerat,
La nevastă a spus răspicat
Că grîu-i bun de secerat;
Apoi, a făcut seceri noi
Pentru secerători ca voi,
Şi-altele mai mărunţele,
Cu mîner de floricele,
Cum îi plac şi mîndrei mele,
Cu miros de busuioc,
Ţineţi-i flăcăi pe loc
Şi strigaţi, să m-odihnesc,
Sufletul mi-l prăpădesc!
HĂI, HĂI!

Iar, în dalba semănătură,
Se făcu atîta gură;
Nevestele se suflecau,
Fetele năvală în grîu dau,
Bătrînele de şale se-ndoiau,
Moşnegii din ochi făceau;
Iară hoaţa cea de moară,
Cînd văzu atîtea care cu povară,
Puse coada pe spinare
Şi plecă în lunca mare,
Luncă mare, frunză n-are
Şi, cînd pică, se despică,
Mai mînă, copilă mică!
HĂI, HĂI!

Iar morarul, meşter bun,
Stă cu luleaua-n dinţi,
(Noi ne prăpădim de rîs):
- Stai, morişcă, nu te duce,
Că ţi-oi da făină dulce!
Şi-am plecat la moară, la Neguleşti,
La moară cu trei fereşti;
Acolo, un morar cam
nătărău,
Strică bine, drege rău,
Trage morii una-n şele
Şi o-aşază pe măsele.
HĂI, HĂI!

Trage morii una-n splină
Şi o dădu pe făină,
Apoi, după măcinat,
Acasă s-au înturnat
Şi-au chemat pe toţi,
Şi-o sută de bătrîne
Care ştiu rostu la pîine;
Ele mîneci-le-au suflecat,
Au făcut colac mare, rotat,
L-au pus în cuiul de mai jos
Pentru cei ce ură frumos,
Iar dumneavoastră,
De nu vă place,
Să daţi colacul încoace,
Să îl rupeţi în două
Şi ni-l daţi nouă!
HĂI, HĂI!

De urat, am mai ura,
Dar nu sîntem de ici-colea,
Sîntem de la Mitoc,
Unde-ngheaţă apa-n troc
Şi găluştele pe foc.
Vă urăm s-aveţi galbeni pe masă,
Cîte draniţe pe casă;
În fereşti, flori domneşti,
La icoane, busuioc,
La mijloc, pară de foc;
Copii frumoşi în casă,
Pîine pe masă,
Belşug în ocol,
Spor pe ogor,
La toţi, bucurie,
Mulţi ani să vă fie!

Din cartea "La pârâul dorului", de prof.
Gheorghe ŢIGĂU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector