21 decembrie 2011

Amintiri despre preotul Ioan UNGUREANU, preot paroh în satele Calu și Poieni, din fosta comună Calu Iapa

Preotul Ioan Ungureanu a vemit la biserica noastră înainte de cel de al II-lea Război Mondial și a slujit pînă către sfîrșitul anilor 70. A avut o contribuție importantă la continuarea lucrărilor la biserica ce o păstorea, lucrări ce se impuneau atît la exterior, cît și la interior, la timpul respectiv, cu toate că posibilitățile financiare ale enoriașilor erau precare. Am fost creștinat de preotul Ungureanu, iar în clasele primare l-am avut ca profesor de religie. Când mergeam la biserică, la spovedanie, ne punea să spunem rugăciunea Tatăl Nostru; celor ce știam rugăciunea pe de rost ne dădea colăcei și, uneori, cîte un bănuț, iar la neștiutori le arăta, dojenitor, cîrja.
Pe cînd aveam 7-8 ani, mulți copii mergeam în alai, însoțindu-l pe părinte pe la casele enoriașilor, cu trăistuțe la gît, și vesteam venirea preotului, în Ajunul Nașterii Domnului sau al Bobotezei. Obosit de drumul anevoios de parcurs, părintele Ungureanu mai făcea cîte un popas, din cînd în cînd, pe la anumiți enoriași, printre care și la familia Gheorghe și Maria Gafton, din cătunul Pughina, părinții mei adoptivi, unde căpăta un borș de fasole și poame uscate fierte, mîncarea lui preferată în zilele de post. Între timp, puneau la cale unele probleme administrative, avînd în vedere că tata Gheorghe era consilier parohial. Apoi, încărcat cu energie și încălzit cu o cană de vin fiert, pleca mai departe, pentru vestirea Nașterii sau Botezului Domnului. De multe ori, noi, copiii, intram în șir indian prin zăpadă, pentru a deschide pîrtie și a înlesni mersul preotului, pentru a ajunge mai repede la casele enoriașilor, dar și pentru a culege ce se punea pe masă: mere, nuci, fuioare de cînepă etc. Ce-i drept, ne mai urechea din cînd în cînd pentru îmbulzeala creată în casele oamenilor.
În clasele primare ne-a învățat carte și doamna Marga, soția preotului, coana preoteasă, cum îi spuneam noi, pe atunci. Îmi amintesc că în recreație ne jucam, în prundul școlii, împreună cu fiul preotului, odată chiar lovindu-l cu o pietricică în zona capului, din greșeală. Speriat de cele întîmplate, amîndoi am început să plîngem, eu de frică, iar Sorin de durere, pînă a venit coana preoteasă, care m-a iertat și ne-a împăcat pe amîndoi.
Preotul Ungureanu a fost milostiv și ajutător cu cei săraci. Împărțea din pomenile primite celor bătrîni și familiilor numeroase. Răspundea chemărilor lor și la ore din noapte, pentru a-i spovedi, a le face rugăciuni, a le da sfînta împărtășanie. Toate în condiții grele, avînd în vedere așezarea geografică a acelor sate și drumurile foarte greu de parcurs, fără mijloace de transport. În cele din urmă, situația financiară a locuitorilor s-a mai îmbunătățit, dar nu s-a bucurat prea mult, căci timpul a trecut și, copleșit de bătrînețe, în urmă cu cîțiva ani, a trecut la viața veșnică.
Mă rog ca Domnul Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-l odihnească în pace și liniște.
Ion SOCEA-GAFTON

3 comentarii:

  1. Acest preot este unchiul bunicului meu. Dumnezeu sa l ierte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie să fiţi mîndră, a fost un Om de excepţie! Amintirea sa încă stăruie în sufletele multor concetăţeni. Dacă în familie mai aveţi amintiri despre sfinţia sa, v-aştept să le publicăm!

    RăspundețiȘtergere
  3. Preotul Ioan Ungureanu este bunicul meu, iar Sorin Ungureanu tatal meu.
    Amandoi trecuti la cele vesnice....

    RăspundețiȘtergere

free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector